Mini Grădina


2 Comments

2014 în balconul meu (credeați că am dispărut?)

image

Minigrădina de primăvară (din salată am tot mâncat și tot crește!)

Cam așa arată primăvara asta în balconul meu! (sper să nu înfrunzească exagerat frasinul cel căpos și frunzos, care a primit o coafură nouă, mai „decentă”, acum o lună – și să-mi rămână destul soare pentru restul planurilor mele de minigrădinar)


Leave a comment

Corpuri de iluminat pentru grădina din balcon

Aseară am avut o mică petrecere acasă și, evident, între o cameră de zi de 30 de metri pătrați și un balcon de 9, toată lumea a preferat spațiul mai mic, dar cu miros de tei în floare și ghivece cu roșii, ardei, leuștean și alte minuni verzi. Fiecare a stat cum a putut, care pe balansoar, care pe canapeaua de răchită, care pe ce scaune pliante am mai descoperit prin casă, iar toată lumina venea, electric, din camera de zi.

Am avut la îndemână două felinare cu lumânare, din cele pe care nu le mai vinde Ikea (din păcate) și au făcut oarece față. Dar bun era un felinar!

Așa că m-am apucat să caut corpuri pentru iluminat de interior-exterior, felinare și altele la fel. Și am găsit ceva care mi-a plăcut mult, deci cred că îl iau:

Felinar pentru balconul meu

Felinar de balcon


2 Comments

Căpşunile mele sunt pline de viaţă, dar nu au flori

Am zis să-mi încerc norocul cu căpşuni, aşa că am luat câteva plăntuţe frumoase de la soacră-mea din curte şi le-am pus la ghiveci. Au crescut frumoase, vioaie, cu frunze verzi şi pufoase, sănătoase, minunate, dar le lipsesc tocmai florile, care ar cam fi trebuit să apară până acum.

Măcar una!

La peste 15 ghivece, măcar o căpşună! Dar, nimic! Frunze şi doar frunze.

Unde greşesc?

Le ud regulat, le-am dat pământ bun, soare au cam patru ore pe zi (cele din balcon) şi chiar şi şase (cele de pe pervazul ferestrei de la dormitor). Ce mai vor de la mine, pentru o căpşună, o căpşunică mică, mititică şi gustoasă, crescută acasă?


2 Comments

Salată înfoiată şi un pui de roşie

image

Roşia între salate

Am pus unul dintre răsadurile de roşii fix între salate. M-am gândit că, atunci când înfoiatele or să se plictisească să tot facă frunze numai ca eu să vin să le jumulesc şi or să-şi întindă tije pentru flori către tavanul balconului, o să fie un moment bun să le scot de acolo şi să las roşia fără concurenţă la tainul de pământ.


Leave a comment

Rozmarin şi salvie pe balconul meu

image

Rozmarin şi salvie în jardinieră, pe balcon

Două plante pe care le iubesc mult, pentru aroma lor minunată şi pentru că gonesc unele gâze enervante sunt rozmarinul şi salvia. Cresc superb pe balconul meu, aşa că vi le arăt, în al doilea an de viaţă. Ce cartofi la cuptor delicioşi fac eu cu rozmarinul ăsta şi ce bine mi-a prins ceaiul de salvie la răceală… n-aveţi idee!